Find out from Alexandra Maier how sustainability is influenced by the way we act in society:
1. Cum ati descrie sustenabilitatea într-o postare pe Twitter (144 de caractere)?
Pentru că trebuie, nu doar pentru că sună bine. Pentru că nu avem de ales, niciunul dintre noi, dacă vrem ca mâine să ne fie bine.
2. Care este proiectul sustenabil de care va aduceti mereu aminte cu drag? În ce fel a impactat societatea?
Am învățat în timp să apreciez acele proiecte sau inițiative care pornesc și sunt adaptate în funcție de nevoia reală a comunității. Pe cele care sunt mânate de un impact pozitiv pe care l-ar putea aduce compania sau de rezolvarea unei zone problematice în care organizația este implicată direct.
E doar unul dintre motivele pentru care mă bucur să fiu parte din evoluția Banometru, programul pentru cei care au datorii sau o perioadă mai complicată financiar. Acesta a început în 2016 cu 100 de persoane sprijinite pe an, iar anul acesta ghidăm și sprijinim concret deja peste 2.000 de oameni spre sănătate financiară. În cadrul Banometru reușim să avem o abordare integrată: un program intensiv online, coaching financiar telefonic sau față în față, o comunitate de sprijin și o implicare a ONG-urilor partenere care aplică metodologia Banometru în rândul beneficiarilor vulnerabili.
Nu am cum să nu menționez una dintre inițiativele de suflet, parte din acțiunile ING pentru diminuarea vulnerabilității extreme ce contribuie pentru un standard decent de viață.
În 2016, pornind de la situația în care Self Bank’urile ING deveneau refugiu pentru oameni fără adăpost, împreună cu Asociația Carusel a fost inițiat primul adăpost de noapte din București. Anul trecut, alături de Kaufland, am mai făcut un pas înainte pentru a-i ajuta, iar în București circulă Dușul Mobil. O inițiativă unică ce le oferă acestor oameni demnitate și, sperăm noi, șansa spre o viață din nou independentă.
3. Este de datoria companiilor să inițieze proiecte care au la bază sustenabilitatea și dezvoltarea durabilă? In ce fel?
Este de datoria fiecăruia dintre noi să privim onest și fără pretenții de salvator la ceea ce facem deja bine și care poate fi un sprijin pentru alții. Deopotrivă, este necesar să ne uităm și la ce trebuie să îmbunătățim pentru a nu face rău oamenilor, planetei.
E același proces și pentru companii, instituții ale statului și ONG-uri. Însă cred că e esențial modul în care acționăm: să facem tot ce ne stă în putință pentru a lucra împreună, pentru a nu dubla proiecte și programe și pentru a pune nevoia socială mai presus de nevoia organizației.
Un exemplu este Startarium, care a fost co-creat în 2015 de ING și Impact Hub. Acesta a plecat de la convingerea că o afacere sănătoasă are efect pozitiv asupra întregii comunități în care activează și că principalele probleme cu care se confruntă antreprenorii la început de drum trebuie și pot fi adresate coerent: curajul de a începe, precum și informația care să îi ajute să ia deciziile sănătoase pentru afacere. După cinci ani, Startarium e cea mai complexă platformă educațională, un spațiu similar unui ”oraș digital”, în care utilizatorii găsesc toate resursele pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri de succes.
4. Care este rolul tehnologiei în construcția unei lumi sustenabile? În ce fel poate accelera procesul?
Privind mai degrabă din experiența recentă a băncii și a sănătății financiare, sunt convinsă că tehnologia are un rol definitoriu. Iar unul dintre momentele de start în această direcție este felul în care Code4Romania a intervenit în prima parte a stării de urgență cu soluțiile digitale din TaskForce COVID-19.
Au fost săptămâni în care mobilizarea asociației și spiritul voluntar al colegilor (care timp de o săptămână au lucrat exclusiv pentru Code) m-au făcut să fiu nu doar extrem de recunoscătoare, ci convinsă că soluțiile digitale pentru evoluția societății civile și digitalizarea proceselor statului și-au găsit în sfârșit momentul.
Cât despre grija pentru mediu, părerile sunt împărțite în multe aspecte privind diminuarea schimbărilor climatice, însă e unanim acceptat că tehnologia va fi parte din soluție. E o chestiune inclusă și în inițiativa Terra. Aceasta este o metodologie open-source, ce se derulează deja de doi ani, și creează standarde, metode de măsurare și modele de bune practici pentru finanțarea fiecărei industrii sau sector de activitate.